Mergi la conţinutul principal

Micro Studii

birou studiu

Micro studiile sunt un produs destinat cu precădere firmelor de talie mică. Ca regulă, astfel de afaceri nu au resursele necesare pentru a realiza studii de piață  de orice anvergură. Foarte probabil că nu au nici experiența necesară și nici oameni specializați pe astfel de direcții.

A plăti un specialist in regim propriu chiar și pentru un micro studiu, însemnă de multe ori un efort financiar mare, de multe ori poate nejustificat raportat la ce se dorește în fapt.

Acest produs se axează pe nevoile imediate ale unei firme, are o anvergură relativ mică și prezintă succint date relevante acelui gen de afacere care solicită acest micro studiu. Este realizat prin metoda desk research, adică lucrul specialiștilor în birou la calculatoare, și accesarea datelor existente pe internet.

Acesta este de regulă utilizat pentru ca firmele să își facă o imagine succintă asupra mediului în care acționează, iar mai apoi să își creioneze strategiile de dezvoltare viitoare sau chiar să acceseze un produs superior de genul studiilor de piață.